Reflectarea metodelor de combatere a terorismului
Abordarea combaterii terorismului în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty este diferită, dar diferențele sunt date în principal de natura amenințării și scopurile urmărite de cei care 0 combat. Metodele de combatere a terorismului prezentate în ambele pelicule trebuie considerate din prisma faptului că avem de-a face cu opere de ficțiune, adresate publicului larg și prin urmare legătura acestora cu realitatea luptei anti-teroriste nu este atât de directă pe cât s-ar crede. În orice caz nu trebuie subestimat impactul acestor reprezentări, chiar și incomplete, asupra imaginarului public în privința activităților de combatere a terorismului. „Cultura populară” afectează modul în care combaterea terorismului este percepută de public, atât la nivel național, cât și global, punând la îndoiala legitimitatea metodelor utilizate.
În The Dancer Upstairs accentul este pus pe oprirea alunecării unei societăți latino-americane în haos și război civil. Amenințarea teroristă este de factură internă, Presidente Ezequiel urmărind schimbarea violentă a unui regim corupt și injust, și crearea unei noi ordini. În film sunt puse în antiteză două metode diferite de combatere a terorismului: cea practicată de Agustin Rejas care pune accentul pe respectarea ideii de surpremație a legii și cea a armatei aservite unui regim corupt, care acționează brutal atât împotriva teroriștilor, cât și împotriva populației, alimentând insurgența. Încăpățânarea cu care Rejas insistă să rămână în limitele legii se datorează credinței sale că procesul prin care Presidente Ezequiel este neutralizat trebuie să fie unul legitim, pentru a facilita în viitor reconcilierea și eliminarea acelor cauze existente în societate care au dus la nașterea acestui fenomen. Dacă Ezequiel ar fi pur și simplu eliminat, fără vreun proces, așa cum doresc susținătorii regimului, s-ar alimenta și mai mult insurgența. În schimb capturarea acestuia de către poliție și aducerea lui în fața justiției ar fi cel mai puternic antidot pentru ideea că „singurele chestii care funcționează în țara asta sunt Ezequiel și echipa de volei feminin”. Este șansa unui nou început pentru o societate traumatizată.
Metodele utilizate pentru găsirea și capturarea lui Ezequiel de către Agustin Rejas sunt relativ simple și lipsite de complexitate: studierea arhivei poliției, lecturarea lucrărilor din care Ezequiel utilizează citate pentru a înțelege logica acțiunilor acestuia, interogatorii (întotdeauna lipsite de violență), cercetarea deșeurilor menajere ale unei întregi străzi pentru a căuta medicamente pentru tratarea psoarizisului și pachete de Camel fără filtru care ar india prezența suspectului și în final un raid al forțelor speciale ale poliției care reușește să îl captureze pe Ezequiel în viață și pe acoliții acestuia.
Situația este oarecum diferită în cazul vânătorii lui Osama bin Laden, așa cum este ea prezentată în Zero Dark Thirty. Accentul este pus în acest caz pe împiedicarea cu orice preț a unui nou atentat terorist de amploarea celui de la 11 septembrie și dezorganizarea rețelei Al Qaeda. Mediul în care acționează Maya și CIA este cel internațional (caracterizat de anarhie) și clandestin, unde statele sunt cele care interpretează natura obligațiilor ce decurg din dreptul internațional. Metodele în sine sunt asociate muncii de spionaj și operațiunilor speciale: interogatorii (în care se utilizează forța cu precădere), supraveghere, filaj, interceptarea și decriptarea convorbirilor telefonice, dezinformare și acțiuni directe.
Metodele descrise în film sunt orientate spre eliminarea amenințării și nu spre aflarea adevărului sau pedepsirea vinovaților. Utilizarea torturii a fost justificată din perspectiva faptului că militanții Al Qaeda sunt fanatici și deci nu vor oferi sub un interogatoriu normal informațiile necesare, iar în cazul unei amenințări iminente tortura este un expedient necesar pentru salvarea de vieți omenești. Șocul psihologic al atacurilor de la 11 septembrie, combinate cu informațiile privind interesul rețelei Al Qaeda pentru armele de distrugere în masă au oferit justificarea pentru utilizarea torturii pentru a scoate informații de la militanții capturați de forțele SUA. Utilitatea metodele de enhanced interrogation este disputată, între timp SUA renunțând treptat la acestea.
În raport cu valorile asumate de SUA și cu prestigiul său internațional, tortura precum și centrele de detenție secrete sau publice precum Guantanamo și Abu Ghraib au avut un impact negativ asupra legitimității acțiunilor întreprinse de guvernul american. John Brennan, șeful programului de combaterea a terorismului, a recunoscut că aceste metode contravin valorilor americane și că au avut afect creșterea numărului de militanți Al Qaeda, le-a sporit determinarea și a scăzut potențialul de cooperare cu alte state:
…a recruitment bonanza for terrorists, increase the determination of our enemies, and decrease the willingness of other nations to cooperate with us.
Tortura, centrele de detenție și atacurile cu drone sunt cele mai controversate aspecte ale modului cum Statele Unite combate terorismul extremist islamic. Aceste metode au știrbit din legitimitatea luptei antiteroriste și din capitalul de simpatie față de SUA cauzat de groaznicele atentate de la 11 septembrie. Cel mai mare impact negativ asupra prestigiului și soft power-ului american l-a avut însă utilizarea torturii asupra suspecților și militanților Al Qaeda. Lejeritatea cu care administrația Bush a aprobat, a justificat și a utilizat metodele de enhanced interrogation, care contraveneau valorilor asumate de această administrație și prezente în documentele fondatoare ale Statelor Unite a afectat negativ legitimitatea acțiunilor întreprinse pentru combaterea terorismului. Faptul că SUA au trebuit să recurgă la asemenea mijloace, care contraveneau principiilor și valorilor democratice reprezintă o victorie ideologică pentru Al Qaeda în războiul acesteia cu America și Occidentul.
Utilizarea torturii pentru extragerea de informații este din punct de vedere operativ problematică. Interogatorul nu are cum să confirme sau să infirme veridicitatea informațiilor extrase cu forța de la suspect. Este greu de evaluat dacă ceea ce spune suspectul este adevărul sau doar o metodă de a face pe plac interogatorului pentru a scăpa de supliciu. Mai mult perspectiva torturii întărește determinarea și hotărârea inamicului și crește exponențial riscurile ce decurg din capturarea acestuia.
Modul în care Zero Dark Thirty a reflectat utilizarea și utilitatea torturii a generat cele mai multe controverse în spațiul public american și internațional. Pe de o parte au fost cei care au susținut că pelicula lui Kathryn Bigelow justifică utilizarea torturii în lupta împotriva Al Qaeda, în timp ce alții au argumentat că nu face acest lucru, și că în cel mai rău caz pelicula are o atitudine ambiguă față de tortură, inducând în eroare spectatorul. Kathryn Bigelow înseși s-a apărat susținând că tortura a fost una din sursele care au dus la localizarea și eliminarea lui bin Laden. Totuși judecând modul în care tortura este utlilizată de Maya în film pentru găsirea lui bin Laden, se poate trage concluzia că rolul acestei metode în localizarea lui șefului rețelei Al Qaeda este exagerat și lipsit de autenticitate.
Ședințele de enhanced interrogation la care particpă Maya, relevă două lucruri importante, dar care în sine nu conduc la identificarea locului unde se ascunde bin Laden: pseudonimul unui curier important utilizat de șeful rețelei Al Qaeda pentru a transmite mesaje către membrii rețelei, Abu Ahmed al-Kuwaiti, și importanța acestuia în interiorul rețelei. Mai mult unul dintre prizonierii Al Qaeda susține că Abu Ahmed a fost ucis. Identitatea lui Abu Ahmed, Ibrahim Sayeed, este obținută nu prin interogatoriile dure, ci datorită studierii arhivei operative a CIA, care ascundea un raport marocan privind o listă de suspecți de terorism înaintat autorităților americane după 9/11. Sayeed este localizat de CIA în Pakistan cu ajutorul interceptărilor telefonice, facilitate de o „atenție” acordată unui oficial kuweitian, care oferă numărul de telefon al familiei curierului lui bin Laden în schimbul unui automobil Lamborghini. Localizarea domiciliului acestuia în Abbottabad este realizată cu ajutorul echipelor operative ale CIA din Pakistan, iar supravegherea și analiza vilei în care locuiește acesta indică faptul că acolo s-ar putea ascunde un lider Al Qaeda, posibil bin Laden.
Dacă Maya ar fi urmat doar indiciile obținute din interogatoriile violente ale suspecților sau luptătorilor Al Qaeda nu ar fi obținut rezultatul scontat – cel puțin aceasta este lecția filmului din punct de vedere analitic. Această concluzie este susținută de opiniile unor analiști și interogatori ai CIA care consideră că informații valoroase nu au putut fi extrase de la suspecțiui aflați prin forță, ci dimpotrivă.
O altă problemă a Zero Dark Thirty este modul în care este prezentat procesul de validare a informațiilor despre complexul de la Abbottabad și a confirmării identității personajului care se plimbă prin curtea interioară a vilei și locuiește la etajul al treilea. Maya este mult prea încrezătoare în raport cu informațiile de care dispune pentru a susține cu atâta pasiune că ocupantul vilei din Abbottabad este bin Laden și este în contradicție cu portretul de analist excepțional creionat de Bigelow. E greu de crezut că un analist ar CIA ar fi arătat atâta încredere în informațiile pe care le-a strâns, mai ales acelea în cazul lui bin Laden, și s-ar fi arătat de nerăbdătator să lanseze o misiune cu grad înalt de risc. În loc să dedice peste 20 de minute din film prezentării metodelor dure de interogare, Kathryn Bigelow ar fi putut să ajute spectatorul să înțeleagă mai bine cum informațiile colectate din diferite surse au fost validate și decizia de a acționa împotriva țintei a fost luată.
Informațiile obținute sunt, până la data declanșării raidului de commando asupra complexului, circumstanțiale și indirecte. Așa cum opinează un director al CIA în film, dosarul armelor din distrugere în masă deținute de Irak a avut mai multă credibilitatea și greutate decât informațiile strânse despre vila din Abbottabad. Înseși această lipsă de siguranță a CIA cu privire la identitatea misterioriosului ocupant al etajului al treilea al vilei din Abbottabad a condus la lansarea raidului forțelor speciale. Singurul argument serios că bin Laden se afla în clădirea respectivă au fost măsurile luate de acesta pentru a-și disimula prezența – tradecraft în jargonul CIA – care au funcționat destul de bine, șeful rețelei Al Qaeda reușind să rămână timp de cinci ani nedetectat într-un oraș de provincie din Pakistan. Identitatea misteriosului locatar al etajului al treilea al vilei nu a putut fi confirmată cu siguranță decât după ce acesta a fost ucis de forțele americane.
Raidul echipei SEAL Team 6 a fost de asemenea o măsură riscantă – poate cea mai riscantă dintre metodele folosite pentru localizarea și eliminarea lui bin Laden. Trupele au trebuit să se infiltreze pe teritoriul unui stat suveran, oficial aliat american, și să ia cu asalt o clădire care putea foarte bine să fie o capcană întinsă de Al Qaeda sau doar să adăpostească un locatar excentric. Filmul Zero Dark Thirty nu subliniază destul de mult aceste aspecte ale misiunii. Raidul în sine putea fi interpretat ca un act de război al SUA împotriva Pakistanului (ce-i drept și prezența timp de cinci ani nedetectată a lui bin Laden poate fi interpretată ca un potențial act de război) și subliniază caracterul complex al alianței americano-pakistaneze. Mai mult putea să se transforme într-un eșec de proporții cum au fost misiunile Eagle Claw din Iran și Black Hawk Down din Somalia.
Cel care a luat decizia de a recurge la un raid al forțelor speciale a fost președintele Barack Obama, la sfatul amiralului William McRaven. Alternativele la raidul echipei SEAL erau lansarea a 30 de tone de bombe asupra țintei, fapt ce ar fi eliminat orice fel de posibilitate de a-l identifica pe bin Laden și ar fi creat pagube colaterale masive și greu de justificat, un raid comun al forțelor americane și pakistaneze, dar având în vedere scurgerilre de informații din rândul autorităților pakistaneze către teroriști și talibani s-ar fi compromis întreaga operațiune sau opțiunea exotică a utilizării unei bombe de mici dimensiuni lansate dintr-o dronă asupra ocupantului etajului al treilea al vilei din Abbottabad în momentul în care se plimba prin curte. Numai raidul de commando american ar fi generat însă rezultate optime. În esență întreaga operațiune a fost un pariu extrem de riscant care însă trebuia luat.
Întrebarea care se pune la final este – a fost intenția SUA să îl captureze pe Osama bin Laden sau doar să-l elimine? Filmul nu lămurește această dilemă. Ordinele primite de militari au fost să-l prindă sau să-l elimine pe OBL. Reputația lui bin Laden și circumstanțele în care s-a desfășurat misiunea Neptune Spear au făcut ca varianta eliminării sale să fie cea mai convenabilă. Zero Dark Thirty reușeste să recreeze în mod credibil și convingător raidul echipei SEAL Team 6 asupra vilei din Abbottabad, pornind de la informațiile aflate în spațiul public și „scurgerile” de informații pe această temă de la autoritățile americane sau de la participanții la misiune.
*
Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. Metodele descrise în Zero Dark Thirty sunt justificate (mai puțin tortura, a cărei utilitate e scăzută și delegitimează întreg procesul) prin prisma faptului că lupta se poartă la nivel global, scopul este protejarea securității SUA și se desfășoară, în linii mari, în clandestinitate, ambele tabere dând dovadă de lipsă de scrupule în utlizarea forței. Eliminarea lui Osama bin Laden nu pune însă capăt „războiului”, Al Qaeda deși afectată profund de moartea liderului continuând lupta (vezi Somalia, Pakistan, Afganistan, Mali, Yemen și Somalia).
Citește și:
